Home » Știință » Distanţarea socială ar putea fi necesară până în 2022 – studiu

Distanţarea socială ar putea fi necesară până în 2022 – studiu

Publicat: 15.04.2020
Măsurile de distanţare socială ar putea fi necesare până în anul 2022, au stabilit oamenii de ştiinţă, care sunt de părere că există posibilitatea ca noul coronavirus să apară şi în anii următori, titrează, miercuri, The Guardian.

Potrivit cercetării ştiinţifice publicată în revista Science şi citată de jurnaliştii de la The Guardian arată că o singură carantină nu va fi suficientă pentru a pune sub control pandemia şi că vârfurile secundare ar putea fi mai mari decât cele actuale, în cazul în care restricţiile nu sunt menţinute..

Unul dintre scenariile prezentate de oamenii de ştiinţă arată o reapariţie a virusului în 2025, în absenţa unui vaccin sau a unui tratament eficient.

Marc Lipsitch, profesor de epidemiologie la Harvard şi coautor al studiului, a declarat: „Infecţiile se răspândesc atunci când există două lucruri: persoane infectate şi persoane sensibile. Cu excepţia cazului în care există imunitate colectivă, majoritatea populaţiei este încă susceptibilă să facă boala”.

Profesorul mai spune şi că „estimarea că pandemia va lua sfârşit în vara anului 2020 nu este consistentă”, potrivit Mediafax.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
România, într-un coșmar strategic și militar

Este adevărat că există două locuri în lume unde poți păși direct pe mantaua Pământului?

Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Brigitte Bardot: 20 de fapte care explică o viață trăită între glorie, retragere și controversă

Brigitte Bardot, actrița care a schimbat imaginea feminității pe ecran și a părăsit cinematografia la apogeu

Oamenii de știință au descoperit o nouă cale de a încetini îmbătrânirea în interiorul celulelor

Test de cultură generală. Pot animalele să prezică vremea?

Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”

Cel mai nou film al lui James Cameron este lider în box office-ul mondial

Opțiune de taxare mai ieftină pentru călătorii scurte, introdusă în Bulgaria din 2026

Ce facem cu banii primiți la nuntă: trebuie sau nu declarați la ANAF?

Sfârşitul monarhiei în România. În ce condiţii a avut loc abdicarea regelui Mihai I

Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO

China a înconjurat Taiwanul și anunță exerciții militare cu foc real

Reacția Kremlinului după întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski

Dezbatere pentru creșterea vârstei de pensionare într-o țară în care muncesc sute de mii de români

Jocuri financiare: Cum a vrut Rusia să împiedice apropierea Bulgariei de Austro-Ungaria

Praful stelar nu a ajuns în Sistemul Solar așa cum se credea până acum